De ce știința nu va reuși să elimine religia din mintea omului

Credința și știința s-au bătut cap în cap de la începuturi și nici nu se pune problema de „împăcare”. Cea care câștigă mai mereu este religia, iar știința este cea care are de suferit.

În 1966, antropologul Anthony Wallace a prezis că religia va muri, iar cea care va trona va fi știința. „Credința în puterile supranaturale este sortită să moară în toată lumea, ca rezultat al gradului ridicat de difuzare a cunoștințelor științifice”, conform aeon.com. Viziunea lui nu era una excepțională. Dimpotrivă, științele sociale moderne, care s-au format în Europa Occidentală în secolul al XIX-lea, au propria lor experiență istorică de secularizare, ca model universal.

Nu numai că secularismul nu și-a continuat marșul global, așa cum se prezicea, dar multe țări, ca Iran, Israel, Algeria sau Turcia, fie au înlocuit guvernele seculare cu cele religioase, fie au avut parte de o creștere a mișcărilor religioase naționaliste. Astfel, secularizarea, așa cum a fost prezisă de științele sociale, a eșuat.

Acest eșec nu este pe deplin necalificat. Multe țări occidentale continuă să fie martorele declinului credinței și practicilor religioase. Ultimul recensământ din Australia arată că 30% din populație nu are nicio religie, iar acest proces este în creștere. Sondajele internaționale confirmă niveluri relativ scăzute ale angajamentului religios în Europa de Vest și Australia. Chiar și Statele Unite se confruntă cu acest fenomen al necredinței.

Cu toate acestea, la nivel global, numărul celor care se consideră a fi persoane care se încred în religie rămâne ridicat, iar tendințele demografice sugerează că modelul general pentru viitorul apropiat va fi unul de creștere religioasă. Chiar și așa, acesta nu este singurl eșec al tezei secularizării.

Religia nu va pleca nicăieri în viitorul apropiat

Oameni de știință, intelectuali și oameni din domeniul științelor sociale, așteaptă ca răspândirea științei moderne să ducă la secularizare, în condițiile în care știința ar fi o forță secularizantă. Dar nu este cazul. Dacă privim societățile în care religia rămâne o forță dominantă, trăsăturile lor comune au mai puțin de-a face cu știința, decât cu sentimentul de securitate existențială sau de protecția față de unele dintre incertitudinile vieții sub forma bunurilor publice.

O plasă de siguranță socială ar putea fi corelată cu progresele științifice, dar foarte puțin, iar în cazul Statelor Unite este instructiv. America este, fără îndoială, societatea cea mai avansată din punct de vedete științific și tehnologic din lume, dar, în același timp, și cea mai religioasă dintre societățile occidentale.

„Nu există o relație consecventă între gradul de avansare științifică și profilul redus al influenței, credinței și practicii religioase”, concluziona Davis Martin, sociolog britanic, în cartea sa – „Viitorul creștinismului”.

Povestea științei devine și mai intersantă, dacă luăm în considerare societățile care au avut reacții considerabile împotriva agendei secularizării. Turcia ar fi primul exemplu concret. Ca majoritatea naționaliștilor de pionierat, Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul republicii turce, a fost secularist convins. Pentru a se asigura că Turcia este de partea dreaptă a istoriei, el a dat științei, în special biologiei evoluționiste, un loc central în sistemul de învățătânt de stat al republicii turcești. Ca urmare, evoluția a fost asociată cu întregul program politic al acestuia, inclusiv cu secularismul.

Partidele islamiste din țară, care caută să demonteze idealurile seculariste ale fondatorilor națiunii, au atacat și învățătura evoluției și asta pentru că ei cred că este asociată cu materialismul secular. Acest sentiment a culminat cu decizia din iunie de a înlătura predarea evoluției în liceu. Din nou, știința a devenit o victimă a vinovăției prin asociere.

Conflictul dintre știință și religie a oferit o imagine greșită a trecutului și, combinată cu așteptările secularizării, a dus la o viziune defectuoasă a viitorului. Teoria secularizării a eșuat atât la descriere, cât și la predicție. Întrebarea reală este dacă vom continua să ne întâlnim cu susținători ai conflictului științific-religios.

Stephen Hawking crede că știința va câștiga, pentru că ea funcționează, Sam Harris că știința trebuie să distrugă religia, Stephen Weinberg susține că știința a slăbit certitudinea religioasă, iar Colin Blakemore prezice că știința va face, în cele din urmă, ca religia să devină inutilă. Cu toate acestea, dovezile arată că aceste presupuneri sunt inutile și nejustificate.

Religia nu va pleca nicăieri prea curând, iar știința nu va fi cea care o va distruge. În orice caz, știința este supusă amenințărilor care cresc pe zi ce trece, față de autoritatea și legitimitatea sa socială.